Flex Band Class


Îmi place când apare câte ceva nou piața de fitness și aerobic din România, și ca orice activitate sportivă, fie ea și cu o bandă elastică (Flex Band), se pot face multe și pot spune că am rămas plăcut surprins când am participat la o astfel de clasă.

Dacă ești cât de cât familiarizat cu interiorul unei săli de antrenament, ești conștient de faptul că există o mulțime de aparate și echipamente pe care le poți folosi, iar benzile elastice sunt și ele prezente în anumite cluburi de profil, specializate pe o paletă mai largă de clase. Aflându-mă și eu prima dată la o astfel de clasă am observat un lucru deosebit. Acele elastice, chiar te muncesc, scot untul din tine mai exact.

Iată câteva amănunte folositoare. În primul rând, e bine de știut că rezistența acestor benzi elastice crește odată cu lungimea lor. Cu alte cuvinte, e nevoie de o forță mult mai mare pentru a le folosi pe măsură ce le lungești, sau mai bine zis tragi de ele. Mare filosofie nu e, sunt corzi elastice, toți ne-am amuzat la un moment dat cu astfel de elastice și ne amuzam copios când îl pișcam pe colegu sau colega în bancă cu un elastic bine întins, mă rog ați prins ideea. C-am așa e și aici cu cât întinzi mai tare, ca atât muncești mai mult.

Exercițiile care folosesc benzile sau corzile elastice au ca și caracteristică principală faptul că permit mișcări extrem de simple și lipsite de efort în prima fază, atunci când corzile nu sunt încă întinse, și cu un grad sporit de dificultate în momentul în care corzile sunt întinse aproape la maxim.

Se pot obține rezultate deosebite cu astfel de benzi ele putând fi ușor integrate într-o gamă largă de clase de aerobic, dar și în fitness, aceste corzi putând foarte bine imita anumite exerciții cu greutăți . În cazul în care nu ajungi la sală, trebuie menționat faptul că, îți poți transforma locuința într-o mică sală de antrenament, o poți lua cu tine și la o sesiune de antrenament în aer liber.

Antrenamentul poate fi completat cu serii din clasicele flotări și abdomene. Flotările lucrează pieptul, umerii, tricepsul și mușchii posturali (inclusiv abdomenul, izometric), iar abdomenul, cred că nu mai are nevoie de prezentare.

Există o gamă largă de exerciții care se pot face cu banda elastică (Flex Band), fii liber să experimentezi, fii liber să încerci s-ar putea să rămâi plăcut surprins. Și da, și această activitate se regăsește în abonamentul Real Sports.